The night is beautiful. Night is pure, the darkness that surrounds us reveals our most inner thoughts and feelings. We become naked during the night, that's when people usually make love, and also, that's when people get killed.
Anything ever worth reading has been written during the night because that's when our ideas, creativity, sincerity and sensitivity lose their numbness. That's when we are comfortable, when we let our words flow, when we let ourselves ruled by our emotions, when we act instinctively, that's when we actually lose track of time and allow ourselves to feel our feelings, to share our deepest thoughts, to be restless or to find our peace.
Darkness, the one that watches you while you're drowning yourself into a sea of silence, profound, unbreakable silence, the one that protects you and helps you to find yourself...Night is when strange things happen, when the stars fall, when the spirits are free, when dreams become our only reality, when poems are written and songs are sung, when eyes are closed, when people make love and when people get killed.
Wednesday, January 9, 2013
Saturday, January 5, 2013
Suntem ceea ce cream
Am revazut cateva secvente dintr'un film tare drag mie, My Fair Lady, care are la baza mitul lui Pygmalion si Galateea, mit ce m'a pus putin pe ganduri.
Sa rasturnam usor mitul lui Pygmalion
Ar putea Pygmalion sa se indragosteasca de opera inainte de a o proiecta?! Ar putea sa se indragosteasca de imaginea ei fictiva, de ideea operei, de cum ar arata ea? Si daca da, finalizand opera, ar ramane la fel de indragostit? Sau in timp ce ar scuplta femeia ideala, cunoscandu'i fiecare centimetru, visand fiecare curba, stiind pe de rost fiecare detaliu, ar ajunge sa nu mai aiba nicio reactie fata de perfectiunea tocmai finalizata? Si-ar vedea scopul atins si tot exatzul ar disparea, considerand opera ordinara?
Privind astfel lucrurile, viata lui Pygmalion s-ar intoarce la polul opus.
"Suntem ceea ce cream" - pentru el, esenta vietii consta in sculptura lui, astfel ca daca dupa atata efort, dupa atata exaltare, si'ar vedea opera ca pe un banal, probabil ar deveni un damndat, in raspar cu Pygmalion cel idealist, cel indragostit.
"Suntem ceea ce cream" - pentru el, esenta vietii consta in sculptura lui, astfel ca daca dupa atata efort, dupa atata exaltare, si'ar vedea opera ca pe un banal, probabil ar deveni un damndat, in raspar cu Pygmalion cel idealist, cel indragostit.
Thursday, January 3, 2013
Visul
Vantul batea vrand parca sa treaca prin mine, sa-mi patrunda in stomac, sa-mi taie obrajii, sa-mi tulbure sufletul, sa ma lase fara lacrimi. Era frig, era liniste, o liniste inspaimantatoare care te ravasea, care amplifica singuratatea, care amplifica teama, liniste in care ma inecam, in care ma pierdeam; doar vuietul ascutit al vantului ce o mai spargea.
Si era intuneric, asa intuneric...era o noapte razbunatoare, plina de ura, o noapte excentrica, o noapte satula de romantism, de poeti cantand pe spatele ei, satula de fum de tigara, satula de amor. Era o noapte ce'si astepta sfarsitul cu disperare, vantul urla nebun, copacii isi pierdeau umbrele in ceata, ploua haotic si era frig; norii intunecau intunericul, accentuau disperarea, lupii urlau odata cu vantul.
Am tipat. Am tipat in mine.
Si era intuneric, asa intuneric...era o noapte razbunatoare, plina de ura, o noapte excentrica, o noapte satula de romantism, de poeti cantand pe spatele ei, satula de fum de tigara, satula de amor. Era o noapte ce'si astepta sfarsitul cu disperare, vantul urla nebun, copacii isi pierdeau umbrele in ceata, ploua haotic si era frig; norii intunecau intunericul, accentuau disperarea, lupii urlau odata cu vantul.
Am tipat. Am tipat in mine.
Wednesday, January 2, 2013
intuneric.
gol. frig.
disperare.
teama.
alienare.
Dar ce vorbesti? E lumina, e cald, e o atmosfera atat de primitoare. Uite! uite cati oameni! Oamenii zambitori, bucurosi sa te vada. Du-te! Du-te la ei, vorbeste cu ei!
Si m-am dus. Am vorbit cu ei, am ras cu ei si era cald, era lumina si instrainare.
Instrainare!
Nepasare. Ipocrizie, cata ipocrizie!
Chipuri atat de cunoscute, zambete atat de false. Si am zambit si eu fals.
Ca o marioneta. Nu mi-au placut niciodata marionetele. Nici clovnii. Ironic, imi era frica de clovni.
Oameni se schimba?
Nu. Niciodata. Se pierd. Devin evanescenti.
Se pierd printre alti oameni
"si lumea e pustie, si lumea e pierduta"
gol. frig.
disperare.
teama.
alienare.
Dar ce vorbesti? E lumina, e cald, e o atmosfera atat de primitoare. Uite! uite cati oameni! Oamenii zambitori, bucurosi sa te vada. Du-te! Du-te la ei, vorbeste cu ei!
Si m-am dus. Am vorbit cu ei, am ras cu ei si era cald, era lumina si instrainare.
Instrainare!
Nepasare. Ipocrizie, cata ipocrizie!
Chipuri atat de cunoscute, zambete atat de false. Si am zambit si eu fals.
Ca o marioneta. Nu mi-au placut niciodata marionetele. Nici clovnii. Ironic, imi era frica de clovni.
Oameni se schimba?
Nu. Niciodata. Se pierd. Devin evanescenti.
Se pierd printre alti oameni
"si lumea e pustie, si lumea e pierduta"
words, words, words
Sometimes I have the urge to hide, to disappear, to go
somewhere, in an imaginary,non existent place where I can forget about anyone
else, about my whole life, about people I care for, about the goals I want to
achieve; I want to become a shadow, lost, lost in dreams and reality, a fantasy
unable to feel, to think, to remember, a senseless, careless ghost… I want to
be numb on the inside…so I won’t be able to feel the loneliness that surrounds
me.
Solitude is the hell on earth, it’s a peculiar feeling you have to get used
to, but you don’t, and you never will. Somewhere inside you, deep, so deep you
wouldn’t imagine, is an emptyness that slowly and painfully kills you, a virus
that spreads through your body and infects every one of your cells causing an untreatable
disease which will thoroughly destroy you and you will watch it, unable to stop
it.
spleen
Moartea nu este inspaimantatoare. Nu este nici macar
impresionanta. Moartea nu e sexy. Este banala si plictisitoare. Moartea e
tacuta. Nu intreaba, nu cere parerea, nu ofera perspective, nu negociaza. Are multe de spus, dar ii pasa prea putin. E atenta la detalii, ii place sa observe lucruri aparent minore. Desi e plictisita de oameni, paradoxal, inca ii gaseste fascinanti uneori. Urmatoarea victima mereu aduce ceva nou intr-un sens sau altul. Moartea nu
are un ideal, moartea nu viseaza, moartea nu sufera. Trece prin eternitate ca
un om care se duce zilnic la serviciu.
A citit sute de romane politiste. A vazut CSI New York, CSI Miami, Criminal Minds, a incercat toate scenariile de crima posibile. Acum se uita la Dexter, spera sa gaseasca ceva nou. Ii place sa fie buna in ceea ce face, sa le ofere clientilor un sfarsit bine meritat. Totusi, e norocoasa. Nu are concurenta. Toate ideile de final tragic sunt ale ei si numai ale ei. Nu-i plac lucrurile spontane, de aceea nu-i plac sinucigasii. E perfectionista, ii place sa planuiasca o moarte din timp, in cele mai mici detalii, iar cand oamenii se sinucid, nu are timp de nimic, ba mai e si trezita din somn - sub un motiv necunoscut inca de ea, toti se sinucid noaptea. Cu cati mai multi sinucigasi, cu atat mai putina munca, dar cu atat mai multa alergatura. La un moment dat devine obositor.
Moartea nu are bani. E prost imbracata. Nu este niciodata ingrijita. Moartea nu are zodie. Nu are zi de nastere. Moartea nu este o femeie, dar imi place sa o consider o femeie grasa. Nu este nici un barbat. Ar avea puta cat o aluna. In timpul liber, Moartea fumeaza si rezolva rebus. Desi nu vorbeste, ii place sa aiba un vocabular bogat. Rebusul ii distrage atentia. Moartea e frustrata, simte ca a devenit un cliseu. Si e prea tanara ca sa fie un cliseu. Iubea sa omoare oamenii, acum totul a devenit monoton, iar eternitatea nu-i garanteaza nicio schimbare. Moartea este deprimata.
Moartea ar fi un pitic de gradina. Moartea ar fi postasul. Moartea ar lua autobuzul si ar uita sa coboare la casa urmatorului muribund.
A citit sute de romane politiste. A vazut CSI New York, CSI Miami, Criminal Minds, a incercat toate scenariile de crima posibile. Acum se uita la Dexter, spera sa gaseasca ceva nou. Ii place sa fie buna in ceea ce face, sa le ofere clientilor un sfarsit bine meritat. Totusi, e norocoasa. Nu are concurenta. Toate ideile de final tragic sunt ale ei si numai ale ei. Nu-i plac lucrurile spontane, de aceea nu-i plac sinucigasii. E perfectionista, ii place sa planuiasca o moarte din timp, in cele mai mici detalii, iar cand oamenii se sinucid, nu are timp de nimic, ba mai e si trezita din somn - sub un motiv necunoscut inca de ea, toti se sinucid noaptea. Cu cati mai multi sinucigasi, cu atat mai putina munca, dar cu atat mai multa alergatura. La un moment dat devine obositor.
Moartea nu are bani. E prost imbracata. Nu este niciodata ingrijita. Moartea nu are zodie. Nu are zi de nastere. Moartea nu este o femeie, dar imi place sa o consider o femeie grasa. Nu este nici un barbat. Ar avea puta cat o aluna. In timpul liber, Moartea fumeaza si rezolva rebus. Desi nu vorbeste, ii place sa aiba un vocabular bogat. Rebusul ii distrage atentia. Moartea e frustrata, simte ca a devenit un cliseu. Si e prea tanara ca sa fie un cliseu. Iubea sa omoare oamenii, acum totul a devenit monoton, iar eternitatea nu-i garanteaza nicio schimbare. Moartea este deprimata.
Moartea ar fi un pitic de gradina. Moartea ar fi postasul. Moartea ar lua autobuzul si ar uita sa coboare la casa urmatorului muribund.
Subscribe to:
Posts (Atom)